Ministerul Mediului – Administrația Națională de Meteorologie a transmis în teritoriu două avertizări de fenomene ce vizează caniculă și disconfort termic pentru următoarele două zile, avertizări valabile pentru aproape întreg teritoriul țării.
Potrivit avertizării COD GALBEN, în cursul zilei de miercuri în nord-vestul Transilvaniei, local vremea devine caniculară, disconfortul termic ridicat iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. În cursul nopții, valorile termice nu vor coborî dub 20 de grade Celsius.
De asemenea, în intervalul 23 iunie până la ora 22:00 în zonele de munte vor fi perioade instabilitate atmosferică accentuată, se vor manifesta prin averse ce pot avea caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25 până la 40 l pe metrul pătrat.
În zilele de joi și vineri valul de căldură va cuprinde întreg teritoriul, iar disconfortul termic va fi ridicat iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80. Maximele termice se vor situa între 33 și 37 grade Celsius, local minimele nu vor coborî sub 20, 22 de grade.
La cererea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, se instituie serviciul de permanență la nivelul UAT Florești , conform O. MAI 736/2005. Vor fi monitorizate și transmise situațiile cu potențial periculos pentru comunitate.
Primăria Florești