Divorț Administrativ

Divorțul pe cale administrativă

 
Unde se depune cererea?

 

Cererea de divorţ pe cale administrativă se depune la primăria care are în păstrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuinţă comună a soţilor

Condiţiile de depunere a cererii de divorţ pe cale administrativă

  • – cererea de divorţ pe cale administrativă se face în scris, se depune şi se semnează personal de către ambii soţi, în faţa ofiţerului de stare civilă delegat, de la primăria care are în păstrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuinţă comună a soţilor
  • – fiecare dintre soţi este de acord cu desfacerea căsătoriei
  • – nu există copii minori născuţi din căsătoria respectivă sau adoptaţi de soţi în timpul căsătoriei
  • – niciunul dintre soţi nu este pus sub interdecţie
  • – niciunul dintre soţi nu a solicitat altor autorităţi desfacerea căsătoriei
  •  

Procedura durează 30 de zile, iar prezenţa soţilor este obligatorie, atât la depunerea cererii, cât şi la împlinirea termenului procedural, în caz contrar dosarul se clasează.

 

Acte necesare
  •  certificatele de naştere şi căsătorie ale soţilor, în original şi copie
  • – documentele cu care se face dovada identităţii, în original şi copie

 

Documentele prevăzute la a) şi b) trebuie însoţite şi de o declaraţie dată în faţa ofiţerului de stare civilă, în situaţia în care ultima locuinţă comună declarată în cererea de divorţ nu este aceeaşi cu domiciliul sau reşedinţa ambilor soţi, înscris/ă în actele de identitate.

 

În cazul cetăţenilor străini, certificatele de naştere trebuie să îndeplinească cerinţele de legalitate, conform convenţiilor internaţionale şi tratatelor încheiate între România şi statele ai căror cetăţeni sunt.

 

Dovada identităţii

 

Se face de către soţi, cu unul dintre următoarele documente:

  • – pentru cetăţenii români – cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate sau, în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, paşaportul, care să se afle în termenul de valabilitate, atât la momentul depunerii cererii, cât şi la data eliberării certificatului de divorţ
  • – pentru cetăţenii Uniunii Europene sau ai Spaţiului Economic European – documentul de identitate sau paşaportul, emis de statul aparţinător
  • pentru apatrizi – paşaport emis în baza convenţiei privind statutul apatrizilor din anul 1954, însoţit de permisul de şedere temporar sau permanent, după caz
  • – pentru cetăţenii străini din statele terţe – paşaportul emis de statul ai cărui cetăţeni sunt, în care să fie aplicată viza de intrare pe teritoriul României; viza trebuie să fie valabilă, atât la data depunerii, cât şi la data eliberării certificatului de divorţ;
  • – pentru cetăţenii străini cărora li s-a acordat o formă de protecţie în România – document de călătorie emis în baza Convenţiei de la Geneva din 1951 sau, după caz, document de călătorie pentru străinii care au obţinut protecţie subsidiară – protecţie umanitară condiţionată
  • – pentru cetăţenii străini solicitanţi de azil în România – paşaport emis de statul ai cărui cetăţeni sunt, însoţit de documentul temporar de identitate

 

Taxe

 

Taxa pentru îndeplinirea procedurii de divorţ pe cale administrativă: 615 lei

 

Taxa eliberare certificat de divorț : 25 lei