Acte de Identitate

Serviciul se referă la eliberarea actului de identitate la: expirarea termenului de valabilitate, modificarea datelor de stare civilă, anularea documentului, schimbarea sexului sau a fizionomiei, reschimbare (schimbarea actului de identitate înainte de expirarea termenului de valabilitate).

 

Situațiile enumerate în legislația incidentă, în speță art. 19 din OUG. nr.97/2005 pentru eliberarea unui act de identitate:

 

  • expirarea termenului de valabilitate,
  • modificarea numelui și prenumelui titularului,
  • a datei ori locului nașterii,
  • în cazul schimbării domiciliului,
  • în cazul schimbării denumirii sau rangului localitații, sau străzilor, al renumerotării imobilelor, sau a rearondării acestora, al inființării localităților , sau străzilor,
  • în cazul atribuirii unui nou CNP,
  • în cazul deteriorării actului de identitate, al pierderii, furtului, distrugerii,
  • când imaginea facială din actul de identiutate nu mai corespunde cu fizionomia titularului,
  • schimbării sexului,
  • anulării actului de identitate,
  • pentru preschimbarea actelor de identitate care nu se mai emit dar sunt valabile.

 

IMPORTANT DE ȘTIUT:

 

Formularele se listează pe o singură foaie A4, față-verso, se completează cu majuscule și se semnează doar în fața lucrătorului de la ghișeu.

 

În toate cazurile de schimbare a actului de identitate sau de înscriere a reședinței este obligatoriu consimțământul unuia dintre proprietarii spațiului de locuit;

 

În cazul prezentării extraselor de carte funciară și a adeverințelor eliberate de către primăriile arondate, acestea nu trebuie să fie mai vechi de 30 de zile;

 

În toate cazurile de schimbare a actului de identitate trebuie prezentate certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, original şi copie.

INFORMATII GENERALE DESPRE ACTUL DE IDENTITATE
  1. În sensul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2005, prin act de identitate se înţelege cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate.

    Actele se prezintă în ORIGINAL – nu se acceptă copii legalizate.

    CEREREA SE POATE DEPUNE LA SEDIUL PRIMARIEI FLORESTI – BIROU EVIDENTA PERSOANELOR.

    Actul de identitate se eliberează pentru prima data la împlinirea vârstei de 14 ani. Cu acesta se face dovada identităţii, a adresei de domiciliu şi, după caz, a adresei de reşedinţă a titularului. 

    Termenul de valabilitate al cărţii de identitate este:

    • 4 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani;
    • 7 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-25 ani;
    • 10 ani după împlinirea vârstei de 25 ani;
    • Termen de valabilitate permanent după împlinirea vârstei de 55 ani.

    Cartea de identitate provizorie se eliberează atunci când persoana fizică nu posedă toate documentele necesare eliberării cărţii de identitate şi în cazul cetăţenilor români cu domiciliul in străinătate, care locuiesc temporar in România. Termenul de valabilitate al cărţii de identitate provizorie este de un an. 

    Actele se depun la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor pe raza căruia solicitantul are domiciliul sau reşedinţa.

    Cererile pentru eliberarea actelor de identitate se depun personal, iar cărţile de identitate se eliberează titularilor.

    În situaţia în care solicitantul nu se află în ţară, mandatarul va prezenta o procură specială pe care se află aplicată fotografia titularului, autentificată de misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României din statul în care se află solicitantul. În cuprinsul procurii este necesar să se regăsească referirea expresă la obiectul mandatului.

    Cetăţenii români aflaţi în străinătate pot depune cererea pentru eliberarea primului act de identitate împreună cu documentele prevăzute de lege la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României din statul respectiv.

    Documentele cu care se face dovada numelui, prenumelui, cetăţeniei şi a domiciliului, necesare eliberării actului de identitate, se prezintă în original.

    Dovada adresei de domiciliu se poate face cu unul din următoarele documente – CLICK AICI: 

    a). Acte încheiate în condiţii de validitate prevăzute de legislaţia română în vigoare;

    b). Declaraţia scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau juridică, de primire în spaţiu, însoţită de unul dintre documentele prevăzute la litera a);

    Declaraţia de primire în spaţiu poate fi dată în faţa lucrătorului din cadrul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, a poliţistului de siguranţă publică, a notarului public ori a funcţionarului misiunii diplomatice sau oficiului consular al României.

    c). Declaraţia pe proprie răspundere a solicitantului (anexa nr. 5), însoţită de nota de verificare a poliţistului de ordine publică, prin care se certifică existenţa unui imobil şi faptul că solicitantul locuieşte efectiv la adresa declarată, pentru persoana fizică ce nu poate prezenta documentele prevăzute la literele a) şi b). Pentru minorii şi persoanele fizice puse sub interdicţie, declaraţia se dă şi se semnează de către părinţi sau de către reprezentanţii lor legali;

    d). Documentul eliberat de primării: din care să rezulte că solicitantul sau, după caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în Registrul agricol. 

    Conform dispoziţiilor art. 13 alin. (7) din O.U.G. nr. 97/2005, termenul de soluţionare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate este de pana la 30 de zile, acesta putând fi prelungit cu cel mult 15 zile de către şeful serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor.

    Cazuri în care se eliberează o nouă carte de identitate:

    Serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor eliberează o nouă carte de identitate în următoarele cazuri:

    a) la expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate care urmează a fi preschimbat;
    b) dacă s-a modificat numele sau prenumele titularului, prenumele părinţilor, data ori locul naşterii;
    c) în cazul schimbării domiciliului;
    d) în cazul schimbării denumirii sau a rangului localităţilor şi străzilor, al renumerotării imobilelor sau rearondării acestora, al înfiinţării localităţilor sau străzilor;
    e) în cazul atribuirii unui nou C.N.P. ;
    f) în cazul deteriorării actului de identitate;
    g) în cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate;
    h) când fotografia din cartea de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului;
    i) în cazul schimbării sexului;
    j) în cazul anulării;
    k) pentru preschimbarea buletinelor de identitate.

    În termen de 15 zile de la producerea uneia dintre situaţiile prevăzute la lit. b)-j) sau cu cel mult 180 de zile dar nu mai puţin de 15 zile înainte de producerea situaţiei prevăzute la lit. a) titularul sau reprezentantul legal al acestuia are obligaţia să solicite serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor eliberarea unei noi cărţi de identitate.

    Nesolicitarea unui nou act de identitate în termenele prevăzute mai sus constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 40 lei la 80 lei.

    Informaţii suplimentare privind activitatea de evidenţă a persoanelor pot fi obţinute şi de pe site-ul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date www.depabd.mai.gov.ro

    Atragem atenţia cetăţenilor să verifice termenul de valabilitate al actului de identitate, în vederea evitării situaţiilor neplăcute în care pot deveni contravenienţi la prevederile legii.

  1. Termenul de soluţionare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate este de până la 30 de zile, acesta putând fi prelungit cu cel mult 15 zile de către şeful serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor – conform art.15 alin.(5) din O.U.G. 97/2005, republicată.

    Termenul efectiv de soluţionare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate în cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Floresti este de 30 zile lucratoare.

    Termenul efectiv de soluţionare a cererilor pentru înscrierea în actul de identitate a mențiunii privind stabilirea reședinței în cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Floresti este de 5 zile lucratoare.

    În cazul în care un cetățean se află într-o situație deosebită ce poate justifica solicitarea eliberării actului de identitate într-un termen mai scurt de 10 zile lucrătoare (ex. motive medicale, deplasare urgentă în altă localitate sau în alt stat, susținerea unor concursuri de admitere sau examene, efectuarea unor operațiuni notariale/bancare/poștale, etc.), acesta se va adresa lucrătorului de la ghișeu și va prezenta documente în susținere sau se va adresa conducerii instituției (coordonatorului serviciului), care va analiza și va dispune, după caz, măsuri pentru soluționarea în timp util a cererii acestuia (extras din Îndrumarea nr. 22 din 17.12.2015 a Direcției pentru Evidenta Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date București).

    ATENTIE! Nu este instituită TAXĂ DE URGENȚĂ!

  1. Cerere pentru eliberarea actului de identitate (Anexa 1) – timp de completare 3 min. (Cererea se listează față-verso)
  2. Cerere pentru eliberarea actului de  identitate ca urmare a schimbării domiciliului din străinătate în RO (Anexa 2) – timp de completare 3 min. (Cererea se listează față-verso)
  3. Cerere pentru înscrierea în actul de identitate a mențiunii privind stabilirea reședinței (Anexa 3) – timp de completare 3 min. (Cererea se listează față-verso)
  4. Cerere pentru eliberarea actului de identitate cetățenilor români cu domiciliul în străinătate și reședința în România (Anexa 4) – timp de completare 3 min. (Cererea se listează față-verso)

Cetățenii români nu pot avea în același timp decât un singur domiciliu și/sau o singură reședință.

În cazul în care mențiunea din actul de identitate privind stabilirea domiciliului sau a reședinței s-a efectuat în baza unui document care ulterior a fost anulat, s-a constatat că era nul, fals ori falsificat, această mențiune este nulă de drept, prin urmare actul de identitate constatat va fi anulat prin sentință judecătorească definitivă.

DOMICILIUL MINORULUI:

Domiciliul minorului este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte statornic/la reprezentantul său legal/la persoana fizică ori juridică la care este încredinţat în plasament.
În situatia în care părinţii au domicilii diferite, cererea pentru eliberarea actului de identitate se semnează de părintele la care minorul are domiciliul, în condiţiile legii.
În cazul în care părinții au domicilii separate și nu se înțeleg la care din ei va avea domiciliul copilul, instanța de tutelă va decide ținând seama de interesele copilului.

Pentru minorul care, deşi a fost încredinţat, prin hotarâre judecatorească, unuia dintre părinţi, locuieşte statornic la celălalt părinte, se solicită declaraţia de consimţământ a părintelui căruia i-a fost încredinţat, din care să rezulte că este de acord ca în actul de identitate al minorului să fie înscrisă adresa la care acesta locuieşte statornic. Declaraţia poate fi dată la ghişeu, în prezenţa personalului serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, iar în situaţiile în care părintele nu se poate prezenta la ghişeu, declaraţia trebuie să fie autentificată la notarul public sau, după caz, la misiunea diplomatică a României din statul în care acesta se află.

În cazul minorilor sau adulților care nu posedă act de identitate și sunt internați sau primiți spre îngrijire ori găzduire în instituții de ocrotire/centre de servicii sociale sau în centre educative se eliberează acte de identitate în care se înscrie domiciliul sau reședința la adresa instituției ori centrului respectiv. Dovada adresei de domiciliu sau de reședință se face cu declarația scrisă a conducătorului instituției sau centrului ori a persoanei abilitate de acesta, pentru situațiile în care aceste instituții se află în administrarea autorităților administrației publice locale. Pentru celelalte situații, dovada adresei de domiciliu sau de reședință se face conform documentelor menționate mai jos.

Atenție! Anexele se semnează în fața lucrătorului de la ghișeu.

Dovada adresei de domiciliu/reședință se poate face cu:

1. Acte încheiate în condițiile legii privind titlul locativ:

  • Contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil tip locuință;
  • Contractul de donație a unui imobil tip locuință;
  • Contractul de vânzare-cumpărare sau de donație a unui imobil tip locuință cu clauză abitație, uz sau uzufruct viager;
  • Contractul de schimb de locuințe;
  • Contractul de construire a unui imobil tip locuință, însoțit de procesul-verbal de predare-primire a locuinței;
  • Contractul (convenția) de partaj voluntar;
  •  Contractul de întreținere sau contractul de rentă viageră;
  • Certificatul de moștenitor;

Hotărârile judecătorești, rămase definitive și irevocabile, privind:

  • Partajul unui imobil tip locuință;
  • Atribuirea dreptului de proprietate a unui imobil cu destinație de locuință;
  • Retrocedarea unui imobil;
  • Constatarea uzucapiunii imobiliare.

Hotărârile/ordonanțele de adjudecare a unui imobil cu destinația de locuință.

Contracte de închiriere (locațiune) care au ca obiect un imobil tip locuință:

  • Din fondul locativ de stat;
  • Proprietate personală (înregistrat la Administrația Finanțelor Publice);
  • Proprietate a unui persoane juridice, accesorii contractelor de muncă.

Contractul de comodat (împrumut de folosință) a unui imobil cu destinația de locuință, incheiat în condiții de validitate.

Extras de carte funciară, actualizat (să nu fie mai vechi de 30 zile).

Autorizație de construcție a unui imobil tip locuință, însoțită de contractul de vânzare-cumpărare pentru teren și procesul verbal de recepție al lucrărilor.

Alte acte încheiate în condiții de validitate prevăzute de legislația română în vigoare, privind titlul locativ.

2. Consimțământul/Declarația găzduitorului de primire în spațiu:

În situația în care solicitantul nu deține un act privind titlul locativ, găzduitorul sau, după caz, reprezentantul său legal își va exprima consimțământul prin completarea rubricii corespunzătoare din Cerere, în prezența personalului serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, sau printr-o declarație dată în fața polițistului de ordine publică a notarului public ori a funcționarului misiunii diplomatice sau oficiului consular al României sau prin mandatar. În acest caz găzduitorul (personal sau prin mandatar) trebuie să prezinte un act încheiat în condițiile legii privind titlul locativ.

În cazul minorului și al persoanei puse sub interdicție, declarația pe propria răspundere se dă și se semnează de către părintele sau, după caz, părinții care exercită autoritatea părintească sau de către reprezentantul legal.

Dacă solicitaţi viza de reședință într-un cămin studenţesc, cererea trebuie completată la rubrica destinată găzduitorului cu datele administratorului Căminului, care semnează şi aplică ştampila. În această situație se prezintă carnetul de student vizat pe anul în curs sau o adeverinţă de student.

Dacă solicitaţi viza de reședință într-un cămin aparţinând unei unităţi economice, cererea trebuie completată la rubrica destinată găzduitorului cu datele administratorului, care semnează şi aplică ştampila. În această situație se prezintă adeverinţa de salariat.

Atenție!

Persoana care găzduiește o altă persoană, în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile, cu excepția situațiilor de interes de serviciu sau cu scop turistic, are obligația de a anunța poliția sau serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul.

3. Declarație solicitant Anexa 12 + Proces verbal de verificare în teren eliberată de Poliție:

Declarația pe propria răspundere a solicitantului, însoțită de nota de verificare a polițistului de ordine publică, prin care se certifică existența unui imobil cu destinație de locuință și faptul că solicitantul locuiește efectiv la adresa declarată.

Se aplică persoanelor care nu pot prezenta documentele solicitate la pct. 1 sau 2.

În cazul minorului și al persoanei puse sub interdicție, declarația pe propria răspundere se dă și se semnează de către părintele sau, după caz, părinții care exercită autoritatea părintească sau de către reprezentantul legal.

INFORMAȚII UTILE

  • Toate documentele se prezintă în original.
  • Dacă solicitantul nu este titularul spațiului de locuit, găzduitorul va prezenta actul de proprietate (original), va completa pe verso-ul cererii pentru eliberarea actului de identitate și va semna în fața lucrătorului de la ghișeu.
  • Declarația de consimțământ pentru primirea în spațiu a unei terțe persoane poate fi dată numai de unul dintre soți în situația în care imobilul respectiv nu a fost notificat în cartea funciară ca locuință a familiei. Dacă imobilul respectiv a fost notificat în cartea funciară ca locuință a familiei este necesară prezența ambilor soți.
  • În situația în care imobilul este deținut în coproprietate de mai multe persoane, declarația de consimțământ poate fi dată de oricare dintre proprietari, cu excepția cazului în care aceștia se află în litigiu pentru acel imobil, situație în care este necesar ca toți proprietarii să-și dea consimțământul.
  • În situația în care în conținutul contractului de vânzare-cumpărare este stipulat în mod expres faptul că predarea primirea imobilului se face pe bază de proces verbal care face parte integrantă din contract, solicitantul trebuie să prezinte atât contractul cât și procesul verbal de predare-primire.
  • Nu există restricții de stabilire a domiciliului solicitantului sau a unui terț într-un imobil achiziționat cu credit ipotecar.
  • În cazul imobilelor nou construite, dovada adresei de domiciliu se face în baza Autorizației de construire și a Procesului verbal de recepție. În lipsa procesului verbal de recepție se solicită Declarația (Anexa 14) și se procedează la efectuarea de verificări în teren prin lucrătorii de poliție.
  • Contractul de leasing imobiliar poate face dovada titlului locativ pentru persoana care are calitatea de locatar/utilizator, soțul/soția și copiii acestuia. Pentru o terță persoană se va solicita consimțământul societății de leasing imobiliar care deține dreptul de proprietate asupra imobilului până la finalizarea leasing-ului.
  • În cazul în care uzufructuarul sau persoana care are drept de habitație viageră asupra unui imobil solicită eliberarea unui act de identitate, nu este necesar consimțământul nudului proprietar, ca dovada adresei de domiciliu.
  • Dacă nudul proprietar solicită eliberarea actului de identitate, în acest caz este necesară declarația uzufructuarului sau a persoanei în favoarea căreia s-a instituit dreptul de habitație.
  • Dacă o terță persoană solicită eliberarea actului de identitate este necesar atât acordul nudului proprietar, cât și cel al titularului dreptului de habitație.
  • Procura generală de administrare a unui imobil nu dă dreptul administratorului să-și stabilească domiciliul în imobilul respectiv sau să-și dea acordul pentru stabilirea domiciliului unor terțe persoane.
  • Dovada adresei de domiciliu nu se poate face în baza unui antecontract de vânzare – cumpărare, care este doar o promisiune și nu o transmitere a dreptului de proprietate sau a certificatului de atestare fiscal sau a certificatului de nomenclatură stradală.
  • Dacă dovada adresei de domiciliu/reședință se face cu contractul de închiriere/comodat încheiat în condiții de validitate (în formă autentică la notarul public sau conținutul contractului și data certă atestate de către un avocat sau înregistrat la ANAF), nu se mai solicită declarația proprietarului spațiului de locuit.
  • Dacă dovada adresei de domiciliu/reședință se face cu contractul de închiriere din fondul locativ de stat solicitantul trebuie să figureze la rubrica ”Titularul contractului de închiriere” sau ”Persoane care locuiesc împreună cu titularul contractului de închiriere”.
  • În baza unui contract de închiriere/comodat al cărui titular este numai unul dintre soți sau care este încheiat înainte de căsătorie, se poate elibera act de identitate atât celuilalt soț cât și copiilor minori, fără consimțământul proprietarului.
  • Schimbarea domiciliului unei persoane, într-un imobil închiriat unei alte persoane nu se realizează pe baza declarației chiriașului, ci a proprietarului.
  • În situația în care proprietarul spațiului de locuit este o persoană juridică, pe lângă actul de proprietare al imobilului mai trebuie prezentate: statutul societății și acordul reprezentantului legal privind stabilirea domiciliului.
  • Stabilirea domiciliului la un imobil cu destinația ”casă de vacanță” este posibilă doar dacă solicitantul face dovada adresei de domiciliu cu un act încheiat în condițiile de validitate prevăzute de legislația română în vigoare, privind titlul locativ și doar dacă imobilul se află în intravilanul localității.

ACTE NECESARE (Actele se prezintă în ORIGINAL – nu se acceptă copii legalizate):

1. Cererea pentru eliberarea actului de identitate;

Se obţine de la ghișeu sau se descarcă Anexa 1 şi se listează pe o singură foaie A4, faţă-verso; se va completa de către solicitant şi se va semna în faţa lucrătorului de la ghişeu.

2. Actul de identitate;

3. Certificatul de naştere (original);

4. Documentul cu care se face dovada adresei de domiciliuCLICK AICI (original);

Dacă solicitantul nu este titularul spaţiului de locuit este necesară prezenţa găzduitorului care va prezenta actul de proprietate (original).

Dacă găzduitorul nu se poate prezenta la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, declaraţia de primire în spaţiu poate fi consemnată la notarul public, la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate sau în prezenţa poliţistului de la postul de poliţie – pentru mediul rural.

5. Dacă solicitantul a avut carte de identitate va preda Cartea de alegător;

Dacă titularul nu a intrat în posesia acestui document sau l-a pierdut, va menţiona acest fapt pe cerere.

6. Chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate (7 lei) – se poate achita la casieria Primăriei Floresti sau pe platforma ghişeul.ro

În funcţie de statutul dvs. civil este nevoie să prezentaţi, după caz:

7. Certificatul de căsătorie în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor (original);

8. Hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă / Certificat de divorţ (original);

9. Cerficicatele de nastere ale copiilor cu varsta de pana la 14 ani, care isi schimba domiciliul impreuna cu solicitantul actului de identitate;-spre confruntare cu informatiile din baza de date. (original);

10. Hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă (original) sau Dispoziţia (original) în baza căreia s-au modificat datele de stare civilă, respectiv:

  • numele şi/sau prenumele titularului;
  • prenumele părinţilor;
  • data ori locul naşterii;
  • sexul.

Minorul va fi însoţit de unul dintre părinţi sau de reprezentantul legal şi trebuie să prezinte, după caz:

11. Certificatul de căsătorie al părinţilor / Hotărârea de divorţ / Hotărârea de plasament familial (original).

Solicitantul poate cere lucrătorului de evidență păstrarea vechiului act de identitate dacă acesta se află în termen de valabilitate (numai la motivele: expirarea valabilității sau preschimbare buletin de identitate ) până la primirea noului act de identitate, moment în care va preda vechiul act de identitate. În această situație va prezenta și o copie după actul de identitate.

ACTE NECESARE (Actele se prezintă în ORIGINAL – nu se acceptă copii legalizate):

1. Cererea pentru eliberarea actului de identitate;

Se obţine de la ghișeu sau se descarcă Anexa 1 şi se listează pe o singură foaie A4, faţă-verso; se completează de solicitant şi se va semna în faţa lucrătorului de la ghişeu.

2. Actul de identitate distrus/deteriorat;

3. Un document emis de instituţii sau autorităţi publice, cu fotografie de dată recentă, pentru certificarea identităţii, respectiv: carte de alegător, paşaport, permis de conducere, legitimaţie de serviciu, livret militar, diplomă de absolvire a unei instituţii de învăţământ (original);

4. Certificatul de naştere (original);

5. Documentul cu care se face dovada adresei de domiciliuCLICK AICI (original);

Dacă solicitantul nu este titularul spaţiului de locuit este  necesară prezenţa găzduitorului care va prezenta actul de proprietate (original).

Dacă găzduitorul nu se poate prezenta la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, declaraţia de primire în spaţiu poate fi consemnată la notarul public, la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate sau în prezenţa poliţistului de la postul de poliţie – pentru mediul rural.

Dacă solicitantul a avut carte de identitate va preda Cartea de alegător.

Dacă titularul nu a intrat în posesia acestui document sau l-a pierdut (Cartea de alegător), va menţiona acest fapt pe cerere.

6. Chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate (7 lei) – se poate achita la casieria Primăriei Floresti sau pe platforma ghişeul.ro

În funcţie de statutul dvs. civil este nevoie să prezentaţi, după caz:

7. Certificatul de căsătorie în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor (original);

8. Hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă / Certificat de divorţ (original);

9. Certificatul de deces al soţului/soţiei decedat/decedate, în cazul soţului supravieţuitor (original);

10. Cerficicatele de nastere ale copiilor cu varsta de pana la 14 ani, care isi schimba domiciliul impreuna cu solicitantul actului de identitate;-spre confruntare cu informatiile din baza de date. (original);

Minorul va fi însoţit de unul dintre părinţi sau de reprezentantul legal şi trebuie să prezinte, după caz:

11. Certificatul de căsătorie al părinţilor / Hotărârea de divorţ / Hotărârea de plasament familial (original).

La împlinirea vârstei de 14 ani, minorul se prezintă la ghişeul Serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, însoţit de unul dintre părinţi sau, dupa caz, de reprezentantul său legal, de persoana desemnată din cadrul centrului specializat aflat sub autoritatea serviciului public de asistenţă socială sau de persoana căreia i-a fost încredinţat în plasament, pentru a solicita eliberarea actului de identitate.

ACTE NECESARE (Actele se prezintă în ORIGINAL – nu se acceptă copii legalizate):

1.Cererea pentru eliberarea actului de identitate;

Se obţine de la ghișeu sau se descarcă Anexa 1 şi se listează pe o singură foaie A4, faţă-verso; se completează de catre minor şi se va semna în faţa lucrătorului de la ghişeu de către minor şi de către părinte sau de reprezentantul său legal.

2.Certificatul de naştere al minorului (original);

3.Actul de identitate al unuia dintre părinţi sau al reprezentantului legal;

4.Certificatul de căsătorie al părinţilor / Hotărârea de divorţ / Hotărârea de plasament familial (original);

5.Documentul cu care părintele face dovada adresei de domiciliu CLICK AICI (original)

Caretea de identitate a parintelui face dovada domiciliului. Minorul trebuie sa detina acelasi domiciliu ca si cel inscris in cartea de identitate a parintelui cu care isi stabileste domiciliul.

6.Chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate (7 lei) – se poate achita la casieria Primăriei Floresti sau pe platforma ghişeul.ro

IMPORTANT:

Domiciliul minorului este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte statornic / la reprezentantul său legal / la persoana fizică ori juridică la care este încredinţat în plasament.

În situatia în care părinţii au domicilii diferite, cererea pentru eliberarea actului de identitate se semnează de părintele la care minorul are domiciliul, în condiţiile legii.

Pentru minorul care, deşi a fost încredinţat, prin hotarâre judecatorească, unuia dintre părinţi, locuieşte statornic la celălalt părinte, se solicită declaraţia de consimţământ a părintelui căruia i-a fost încredinţat, din care să rezulte că este de acord ca în actul de identitate al minorului să fie înscrisă adresa la care acesta locuieşte statornic.

Declaraţia poate fi dată la ghişeu, în prezenţa personalului serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, iar în situaţiile în care părintele nu se poate prezenta la ghişeu, declaraţia trebuie să fie autentificată la notarul public sau, după caz, la misiunea diplomatică a României din statul în care acesta se află.

Cetăţenii români aflaţi în străinatate pot depune cererea pentru eliberarea primului act de identitate împreună cu documentele prevazute de lege la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din statul respectiv.

Minorul care la implinirea varstei de 14 ani are instituita o masura de protectie speciala i se elibereaza act de identitate de catre S.P.C.L.E.P. in a carui raza de competenta teritoriala are domiciliul sau se afla serviciul de tip rezidential, la solicitarea scrisa a acestora.

ACTE NECESARE (Actele se prezintă în ORIGINAL – nu se acceptă copii legalizate):

1. Cererea pentru eliberarea actului de identitate;

Se obţine de la ghișeu sau se descarcă Anexa 1 şi se listează pe o singură foaie A4, faţă-verso; se completează de titular şi se va semna în faţa lucrătorului de la ghişeu.

2. Certificatul de naştere (original);

3. Documentul cu care solicitantul face dovada adresei de domiciliu – CLICK AICI (original);

Dacă solicitantul nu este titularul spaţiului de locuit, găzduitorul va prezenta actul de proprietate (original).

Dacă găzduitorul nu se poate prezenta la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, declaraţia de primire în spaţiu poate fi consemnată la notarul public, la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate sau în prezenţa poliţistului de la postul de poliţie – pentru mediul rural.

4. Chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate (7 lei) – se poate achita la casieria Primăriei Floresti sau pe platforma ghişeul.ro

5. Declaraţia unuia dintre părinţi ori a unei terţe persoane (conform modelului care se obţine de la ghișeu sau se descarcă aici) din care să rezulte faptul că identitatea declarată în cererea de eliberare a actului de identitate, coroborată cu imaginea preluată ori cu fotografia ataşată cererii, aparţine solicitantului.

ACTE NECESARE (Actele se prezintă în ORIGINAL – nu se acceptă copii legalizate):

1. Cererea pentru înscrierea în actul de identitate a menţiunii de stabilire a reşedinţei;

Se obţine de la ghișeu sau se descarcă Anexa 3 şi se listează pe o singură foaie, faţă-verso; se va completa de către solicitant şi se va semna în faţa lucrătorului de la ghişeu.

2. Actul de identitate (original);

3. Documentul cu care se face dovada adresei de reşedinţă – CLICK AICI (original);

După caz:

Certificatele de naştere ale copiilor sub 14 ani aflaţi în îngrijirea solicitantului şi care locuiesc împreună cu acesta (original).

IMPORTANT!

a). Dacă solicitaţi viza de resedinta într-o locuinţă aparţinând unei alte persoane fizice:

Dacă solicitantul nu este titularul spaţiului de locuit este necesară prezenţa găzduitorului care va prezenta actul de proprietate(original).

Dacă găzduitorul nu se poate prezenta la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, declaraţia de primire în spaţiu poate fi consemnată la notarul public, la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate sau în prezenţa poliţistului de la postul de poliţie – pentru mediul rural.

b). Dacă solicitaţi viza de resedinta într-un cămin studenţesc:

Cererea trebuie completată la rubrica destinată găzduitorului cu datele administratorului Căminului, care semnează şi aplică ştampila.

Se prezintă carnetul de student vizat pe anul în curs sau o adeverinţă de student.

c). Dacă solicitaţi viza de resedinta într-un cămin aparţinând unei unităţi economice:

Cererea trebuie completată la rubrica destinată găzduitorului cu datele administratorului Căminului, care semnează şi aplică ştampila.

Se prezintă adeverinţa de salariat, după caz.

Pentru situații în care nu se pot prezenta documente necesare eliberării cărții de identitate!

Cartea de identitate provizorie se eliberează când persoana fizică nu posedă toate documentele necesare eliberării cărţii de identitate.

Pentru cartea de identitate provizorie, termenul de valabilitate este de un an de la data emiterii.

ACTE NECESARE (Actele se prezintă în ORIGINAL însoțite de copii xerox – nu se acceptă copii legalizate):

1. Cererea pentru eliberarea actului de identitate;

Se obţine de la ghișeu sau se descarcă Anexa 1 şi se listează pe o singură foaie, faţă-verso; se va completa de către solicitant şi se va semna în faţa lucrătorului de la ghişeu.

2. Actul de identitate al solicitantului;

În cazul în care solicitantul nu are acest act se va ataşa un document emis de instituţii sau autorităţi publice, cu fotografie de dată recentă, pentru certificarea identităţii, respectiv: carte de alegător, paşaport, permis de conducere, legitimaţie de serviciu, livret militar, diploma de absolvire a unei instituţii de învăţământ (original).

3. Fotografii 3×4 cm (două fotografii), de dată recentă, cu bandă albă de 7 mm la bază;

4. Chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate provizorii (1 leu) – se poate achita la casieria Primăriei Floresti, sau pe platforma ghişeul.ro;

Dacă solicitantul este în posesia unuia din documentele de mai jos, acestea se vor prezenta în original:

5. Certificatul de naştere;

6. Certificatul de căsătorie în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supavieţuitor;

7. Hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă, dacă este cazul;

8. Documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu (original);

Dacă solicitantul nu este titularul spaţiului de locuit este necesară prezenţa găzduitorului care va prezenta actul de proprietate (original).

Dacă găzduitorul nu se poate prezenta la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, declaraţia de primire în spaţiu poate fi consemnată la notarul public, la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate sau în prezenţa poliţistului de la postul de poliţie – pentru mediul rural.

9. Dacă solicitantul a avut carte de identitate va preda cartea de alegător.

Dacă titularul nu a intrat în posesia acestui document sau l-a pierdut, va menţiona acest fapt în cerere.

Termenul de eliberare pentru cartea de identitate provizorie este de 10 zile lucratoare.

Cartea de identitate provizorie se poate elibera cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, în care se înscrie reședința din România, unde locuiesc temporar.

Pentru cartea de identitate provizorie, termenul de valabilitate este de un an de la data emiterii.

ACTE NECESARE (Actele se prezintă în ORIGINAL însoțite de copii xerox – nu se acceptă copii legalizate):

1. Cererea pentru eliberarea actului de identitate;

Se obţine de la ghișeu sau se descarcă Anexa 4 şi se listează pe o singură foaie, faţă-verso; se va completa de către solicitant şi se va semna în faţa lucrătorului de la ghişeu.

2. Paşaportul românesc aflat în termen de valabilitate (original ale filei informatizate şi ale filelor destinate aplicării vizelor şi ştampilelor autorităţilor de frontieră);

3. Paşaportul străin pentru situaţia în care solicitantul a intrat în ţară cu un document de călătorie emis de o autoritate străină (original şi copii xerox ale filei informatizate şi ale filelor destinate aplicării vizelor şi ştampilelor autorităţilor de frontieră);

4. Fotografii 3/4 cm (două fotografii), de dată recentă, cu bandă albă de 7 mm la bază;

5. Certificatul de naştere eliberat de oficiile de stare civilă române (original);

6. Chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate provizorii (1 leu) – se poate achita la casieria Primăriei Floresti, sau pe platforma ghişeul.ro;

După caz:

7. Certificatul de căsătorie eliberat de oficiile de stare civilă române în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supavieţuitor (original);

8. Hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă, dacă este cazul (original);

9. Documentul cu care se face dovada adresei de reşedinţă – CLICK AICI (original);

Dacă solicitantul nu este titularul spaţiului de locuit este necesară prezenţa găzduitorului care va prezenta actul de proprietate (original).

Dacă găzduitorul nu se poate prezenta la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, declaraţia de primire în spaţiu poate fi consemnată la notarul public, la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate sau în prezenţa poliţistului de la postul de poliţie – pentru mediul rural.

ACTE NECESARE

1. Cererea pentru eliberarea actului de identitate;
Se obţine de la ghișeu sau se descarcă Anexa 2 şi se listează pe o singură foaie A4, faţă-verso; se va completa de către solicitant şi se va semna în faţa lucrătorului de la ghişeu.
2. Pasaport romanesc valabil sau expirat ori Certificatul de obtinere a cetateniei romane
3. Actul de identitate si/sau pasaportul eliberat de autoritatile straine
4. Certificatul de naştere 
5. Certificatul de căsătorie în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor 
6. Hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă / Certificat de divorţ 
7. Cerficicatele de nastere ale copiilor cu varsta de pana la 14 ani, care isi schimba domiciliul impreuna cu solicitantul actului de identitate;-spre confruntare cu informatiile din baza de date.
8. Documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu

Dacă solicitantul nu este titularul spaţiului de locuit este necesară prezenţa găzduitorului care va prezenta actul de proprietate (copie xerox şi original).
Dacă găzduitorul nu se poate prezenta la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, declaraţia de primire în spaţiu poate fi consemnată la notarul public, la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate sau în prezenţa poliţistului de la postul de poliţie – pentru mediul rural.

9. Chitanta 7 lei

Persoanele fizice sau juridice pot solicita, în baza unor cereri scrise motivate, comunicarea unor date cu caracter personal din Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor, referitoare la:

  • date de stare civilă (numele, prenumele, data şi locul naşterii, cât şi prenumele părinţilor persoanelor în cauză);
  • date referitoare la actele de identitate eliberate persoanelor despre care sunt solicitate informaţii;
  • date referitoare la domiciliile şi reşedinţele acordate;
  • date referitoare la codul numeric personal atribuit.

În situaţia în care o persoană fizică solicită transmiterea unor date cu caracter personal, prin intermediul unui cabinet individual de avocatură, este necesară formularea unei cereri scrise în acest sens, ce va fi depusă, spre competentă soluţionare, la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor pe raza căruia se află sediul acestui cabinet sau, dupa caz, la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor pe raza căruia domiciliază persoana fizică ale cărei date sunt solicitate.

Activitatea de furnizare a unor date cu caracter personal din Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor este reglementată de OUG nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, cu modificări şi completări ulterioare, precum şi de Regulamentul(UE) nr. 679/2016  privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date.

Potrivit acestor acte normative, furnizarea unor date cu caracter personal se poate realiza numai dupa obţinerea, în prealabil, a consimţământului scris al persoanelor vizate.

Consimţământul persoanelor vizate nu este necesar atunci când există un temei legal justificat.

Se consideră temei legal justificat, solicitările unor date cu caracter personal primite din partea organelor de poliţie, Ministerului Apărării, Serviciului Român de Informaţii, Parchetului, Justiţiei, instituţiilor specializate de ocrotire socială cu privire la minori sau alte persoane îndreptăţite la ocrotire, autorităţilor de sănătate publică judeţene, caselor de pensii judeţene, executorilor judecătoreşti, persoanelor fizice ale căror interese legitime sunt probate prin înscrisuri ce fac dovada temeiului legal justificat, persoanelor fizice care solicită comunicarea unor date proprii de evidenţa persoanelor etc.

Taxa pentru furnizarea datelor este de 1 leu/persoană şi se poate achita la casieria Primăriei Floresti sau pe platforma ghişeul.ro.

ACTE NECESARE:
Cerere solicitant (primita la ghiseu)
Declaratie privind accesul la datele cu caracter personal (primita la ghiseu)
Carte identitate
Certificat nastere
Certificat casatorie/Certificat divort/Sentinta divort (daca este cazul)
Chitanta

Actele normative care reglementează organizarea și funcționarea Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Floresti precum si soluționarea problemelor de competența acestuia:

 

1. Ordonanta Guvernului nr. 84/2001 privind înfiintarea, organizarea si functionarea serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor, cu modificarile si completarile ulterioare;

2. Hotararea Guvernului nr. 2104/2004 pentru aprobarea Metodologiei privind criteriile de dimensionare a numarului de functii din aparatul serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor, constituirea patrimoniului si managementul resurselor umane, financiare si materiale, cu modificarile si completarile ulterioare;

3. Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.97/2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

4. Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, republicata cu modificarile ulterioare;

5. Hotararea Guvernului nr. 64/2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitara a dispozitiilor in materie de stare civila;

6. Hotararea Guvernului nr. 1103/2014 pentru aprobarea metodologiei privind realizarea obligaţiilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor şi profesioniştilor implicaţi în prevenirea şi intervenţia în cazurile de copii aflaţi în situaţie de risc de părăsire sau părăsiţi în unităţi sanitare;

7. Hotărârea Guvernului nr. 801/2016 pentru stabilirea procedurilor de colectare şi ştergere a datelor persoanelor cu identitate declarată, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă şi evidenţa persoanelor;

8. Hotărârea Guvernului nr. 1723/2004 privind aprobarea Programului de măsuri pentru combaterea birocraţiei în activitatea de relaţii cu publicul, cu modificările şi completările ulterioare;

9. Legea nr.105/1992 – cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, cu modificarile si  completarile ulterioare;

10. Hotărârea Guvernului nr. 220/2006 pentru aprobarea Normelor de lucru privind procurarea şi transmiterea în străinătate a certificatelor şi extraselor de pe actele de stare civilă, precum şi a datelor cu privire la domiciliul şi reşedinţa unor persoane;

11. Ordonanta Guvernului nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor si adeverintelor de catre autoritatile publice centrale si locale, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 223/2002;

12. Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare;

13. Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date;

14. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare;

15. Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;

16. Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 – privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;

17. Legea nr. 16/1996 – a Arhivelor Naţionale, republicată;

18. Legea nr. 182/2002 – privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare;

19. Regulamentul (UE) 2016/679 – privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) (Text cu relevanţă pentru SEE) – (General Data Protection Regulation – GDPR)