Aproape 30 de tone de deșeuri au fost aduse de locuitorii comunei pe durata campaniei de colectare deșeuri voluminoase și din construcții, desfășurată timp de două zile la sfârșitul lunii aprilie pe raza comunei Florești, de aproape trei ori mai mult față de prima campanie de acest fel, de la sfârșitul anului trecut.
Primăria comunei Florești împreună cu asocierea RDE Harghita-AVE Bihor a demarat în luna decembrie 2020 o Campanie de Colectare a deșeurilor voluminoase și a deșeurilor din construcții și demolari, în șase zone de pe raza localității.
Acțiunea a devenit lunară și are drept scop oferirea soluțiilor legale pentru reducea cantităților de deșeuri aruncate pe domeniul public sau pe malul râului Someș.
Tipurile de deșeuri care se colectează pe durata campaniilor sunt următoarele:
- deșeuri voluminoase (deșeuri solide de dimensiuni mari ca mobilier, covoare, saltele, obiecte mari de folosință îndelungată, cu excepția – deșeurilor de echipamente electrice și electronice.)
- deșeuri din construcții și demolări (cele rezultate din activităti precum construirea de cladiri si obiective de infrastructură, construcția și întreîinerea căilor rutiere, demolare totală sau partială a cladirilor sau a obiectivelor de infrastructură. Aceste deșeuri pot include ciment, cărămizi, țiglă, lemn, resturi de tâmplarie, roci sau ipsos, – cantități limitate).
În urma numeroaselor solicitări, operatorul de salubritate a efectuat în cele două zile mai multe acțiuni de ridicare a containerelor din punctele temporare anunțate, pentru golire și reamplasare.
”Acțiunile de acest fel vor continua periodic, așa cum am anunțat. Apreciez eforturile pe care compania de salubritate le depune la nivelul comunei, Floreștiul reprezintă o provocare, dar sunt încrezător că facem pași serioși spre o situație de normalitate. Cea mai mare bucurie este aceea de a constata că cetățenii răspund solicitărilor și apelurilor noastre, iar 30 de tone colectate în mod legal și organizat înseamnă în primul rând cu atât mai puține tone de deșeuri din construcții aruncate în mediul înconjurător ”, a declarat primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu.
Florești, 05 mai 2021