Crearea și validarea contului de utilizator pe platforma de Servicii Electronice
Prin intermediul platformei de Servicii Electronice Florești, Cluj, oferim cetățenilor posibilitatea depunerii diverselor cereri către instituție, direct online, eliminând necesitatea prezenței fizice la ghișeu.
Compartimente în cadrul cărora se pot depune cereri online:
- Taxe și Impozite
- Autoritatea de Autorizare
- Domeniul Public și Privat
- Asistență Socială
- Situații de Urgență
Platforma facilitează și opțiunea de plată a impozitelor și taxelor locale pentru proprietari sau coproprietari.
Tipuri de cont de utilizator:
Cont standard este un cont de utilizator nevalidat, care permite accesul la funcții de bază ale platformei, cum ar fi consultarea informațiilor generale, achitarea amenzilor și taxelor și depunerea anumitor cereri. Vă rugăm să rețineți! Un cont de utilizator nevalidat va avea acces limitat la serviciile electronice oferite de instituție.
Cont validat este un cont de utilizator care oferă acces complet la toate serviciile platformei, inclusiv accesul la date fiscale. Validarea contului asigură faptul că identitatea utilizatorului a fost confirmată prin metode sigure, precum ROeID, semnătura digitală certificată sau personal la ghișeu.
Pentru crearea și validarea contului, vă rugăm să urmași pașii de mai jos:
1. Crearea contului de cetățean digital
a. Accesați pagina “Contul meu” > “Cont nou”
b. După ce ați completat datele personale în formular, veți primi un email de confirmare. În acest email, va trebui să accesați un link pentru a confirma adresa de email.
c. După confirmarea adresei de email, vă veți putea loga în platforma de servicii electronice folosind numele de utilizator (exemplu: adresa de email) și parola pe care ați setat-o.
Notă I: În acest punct, contul este creat, dar nu și validat.
Notă II: Chiar dacă contul nu este validat, veți avea posibilitatea depunerii anumitor cereri standard către instituție, care nu necesită validarea identității.
Notă III: Crearea și validarea contului pot fi realizate în același pas, dacă alegeți conectarea directă prin intermediul ROeID.
2. Validarea contului/Validarea identității cetățeanului
Pentru validarea contului/validarea identității aveți la dispoziție 3 modalități:
a. Online: prin intermediul aplicației ROeID
RoeID este o aplicație informatică securizată, de verificare a identității digitale, pusă la dispoziția cetățenilor de către Guvernul României.
Aplicația este compatibilă atât cu dispozitivele iOS (Apple), cât și cu cele Android.
Pentru a valida identitatea dumneavoastră, vă rugăm să descărcați și să instalați aplicația pe telefonul mobil. Ulterior, va trebui să creați un cont de utilizator și să completați procesul de validare a identității. Acest proces poate dura până la 24 de ore.
Pașii pe care trebuie să-i urmați:
a. Descărcați aplicația ROeID din App Store sau Google Play.
b. Creați un cont de utilizator.
c. Urmați procesul de verificare a identității dumneavoastră.
d. Validarea identității.
După ce contul/identitatea dumneavoastră a fost validată prin aplicația ROeID, vă rugăm să vă întoarceți pe platforma de Servicii Electronice a Primăriei Florești, Cluj, să accesați pagina de logare și să selectați opțiunea de Conectare cu ROeID.
Odată ce vă conectați la platforma de Servicii Electronice folosind metoda ROeID, contul dumneavoastră va fi validat automat și veți putea accesa atât situația dumneavoastră fiscală, cât și alte servicii electronice suplimentare.
b. Online: prin depunerea cererii de înrolare ca utilizator al sistemului de plată electronică
Vă rugăm să rețineți! Este obligatoriu ca cererea să fie semnată digital, cu o semnătură digitală certificată.
Pașii pe care trebuie să-i urmați:
a. Accesați secțiunea “Înrolare” din cadrul Serviciilor Electronice
b. Selectați una dintre cele două cereri
i. Cerere înrolare ca utilizator al sistemului de plată electronică – persoane fizice
ii. Cerere înrolare ca utilizator al sistemului de plată electronică – persoane juridice
c. Completați formularul de înrolare cu datele dumneavoastră personale.
d. Descărcați cererea precompletată de către sistem, cu datele dumneavoastră.
e. Inserați semnătura digitală în cerere.
f. Încărcați mai apoi cererea cu semnătura digitală în sistem, alături de copia cărții de identitate.
g. Trimiteți cererea către primărie.
h. Așteptați validarea contului.
c. Fizic: la ghișeu
Dacă nu ați reușit să vă confirmați identitatea folosind metodele online descrise anterior, aveți opțiunea de a valida identitatea dumneavoastră direct la ghișeul Primăriei Florești, Cluj, însă doar după ce în prealabil ați creat contul de cetățean digital – descris la punctul 1.
Pentru această variantă de validare, vă rugăm să aveți la dumneavoastră actul de identitate în original.